Caraș-Severin: Patru morți și un rănit, după ce șoferul unei mașini a adormit la volan

Caraș-Severin: Patru morți și un rănit, după ce șoferul unei mașini a adormit la volan
Publicat: 01/08/2014, 07:29

Potrivit polițiștilor din județul Caraș-Severin, accidentul grav s-a petrecut pe DN6 Caransebeș – Orșova, vineri dimineață, în jurul orei 4.30, după ce șoferul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria a adormit la volan, iar mașina a ajuns pe contrasens și a intrat sub un TIR care circula regulamentar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma impactului, atât șoferul autoturismului, cât și cei trei pasageri, o femeie și doi bărbați, au decedat pe loc.

Șoferul TIR-ului a scăpat nevătămat, însă un alt bărbat aflat în autotren a suferit răni ușoare.

Polițiștii spun că cele patru persoane decedate sunt din județul Mehedinți și veneau din străinătate.

La fața locului au sosit mai multe echipaje ale Ambulanței, dar și pompieri ai Serviciului de Descarcerare, care au scos trupurile neînsuflețite dintre fiarele mașinii.

Circulația în zonă a fost blocată aproximativ o oră, iar cadavrele au fost transportate la morga din Caransebeș.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest accident rutier.

Liliana Iedu, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină